Categorie: Federatia Romana de Sport Columbofil
Clopotele bisericii bat…
Clopotele bisericii bat, pentru că un coleg de la clubul Voiajorul Tinosu care până mai ieri era în mijlocul nostru a incetat din viata. Este vorba despre Gheorghe Iulian, un om care ne era drag şi pe care toţi îl apreciam. Cuvintele sunt de prisos. Ele se rezuma doar la durere si tristete. Numai Dumnezeu ne poate ajuta sa intelegem…
Paste Fericit !
Dragi membri și cluburi afiliate ale Federației Române de Sport Columbofil, Cu ocazia sărbătorii de Paște, vă transmitem cele mai calde și sincere urări de sănătate, bucurii și prosperitate. Sărbătorim împreună spiritul acestei zile minunate și suntem recunoscători pentru tot ceea ce avem. Începutul sezonului columbofil este o oportunitate minunată de a ne reuni și de a ne bucura împreună…
Federaţia Română de Sport Columbofil Calendarul Actiunilor Viitoare
Stimaţi Colegi, Ne regăsim astăzi într-un context favorabil al fenomenului sportiv columbofil din România, ne reîntâlnim şi privim spre o federaţie naţională care a adăpostit atâtea evenimente, mai mari sau mai mici, de la constituire şi până astăzi. Am continuat în acest an să parcurgem o etapă de tranziţie majoră şi pe această cale…
INVITATIE UNIFICARE SPORT COLUMBOFIL
Nr.16/14.02.2023 Invitatie de lucru avand ca scop ,,UNIFICAREA SPORTULUICOLUMBOFIL DIN ROMANIA” sub o singura ,,STEMA SI UN SINGURSTEAG’’. Subscrisa FEDERATIA ROMANA DE SPORT COLUMBOFIL,persoană juridical, de drept privat, de utilitate publică, cu sediul în ComTunari, Sat Tunari, str. 1 Decembrie nr. 198, judetul Ilfov, structurasportiva, legal constituita si recunoscuta oficial, la Ministerul Tineretului si conform Certificatului de Identitate Sportiva (CIS) …





























